Capitolul VI Adunarea Generala a Filialei

 111. Adunarea generală este organul de conducere și control al filialei și este compusă din toți membrii acesteia înscriși în Tabloul Corpului și care sunt la zi cu plata cotizațiilor profesionale. Un membru al Corpului nu poate participa decât la adunarea generală a filialei de care aparține.

112. Adunarea generală ordinară se convoacă anual, în primele două luni ale anului, iar în cazuri excepționale, se convoacă adunarea generală extraordinară. Convocarea adunării generale se publică într-un ziar local de mare tiraj, cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată pentru desfășurării adunării.

113. Adunarea generală este legal constituită dacă sunt prezenți cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prevăzuți la pct. 111.

Nu este admisă participarea prin delegare a membrilor.

Dacă la prima convocare nu se întrunește numărul necesar, se convoacă din nou adunarea generală, prin aceleași mijloace, și se consideră legal constituită prin participarea a cel puțin 30% din numărul membrilor prevăzuți la pct.111.

114. Hotărârile adunării generale sunt valabile, dacă sunt adoptate cu majoritatea celor prezenți.

115. Adunarea generală are următoarele atribuții:

a) ia cunoștință, dezbate și aprobă prin vot deschis raportul consiliului filialei pentru exercițiul financiar expirat și raportul cenzorilor asupra gestiunii financiare a consiliului filialei;

b) aprobă, prin vot deschis, bugetul de venituri și cheltuieli al filialei pentru exercițiul financiar viitor și execuția bugetului pentru exercițiul financiar expirat;

c) ia cunoștință de raportul consiliului filialei privind rezultatul analizei activității profesionale a experților individuali și a societăților comerciale controlate, în vederea asigurării bunei exercitări a profesiei de expert contabil și de contabil autorizat pe teritoriul filialei. Adunarea generală aprobă lista experților individuali și societăților comerciale ce vor fi analizate în anul următor.

d) alege și revocă președintele și 2 membri ai comisiei de disciplină a filialei;

e) alege și revocă președintele și membrii consiliului filialei și ai comisiei de cenzori;

f) propune, dintre membrii săi, candidați pentru funcția de președinte și de membru al Consiliului Superior al Corpului;

g) adoptă lista cuprinzând membrii de onoare ai filialei;

h) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, Codul privind conduita etică și profesională sau hotărâte de Consiliul Superior al Corpului.

116. În cazuri excepționale sau atunci când trebuie luate hotărâri urgente care depășesc competența consiliului filialei, prin grija președintelui acestuia, se convoacă adunarea generală extraordinară, folosindu-se procedura de convocare pentru adunarea generală anuală.

117. Cenzorii sunt aleși pentru o perioadă de 4 ani de către adunarea generală, prin vot deschis, dintre membrii Corpului care nu fac parte din consiliul filialei, și anume: doi din cadrul experților contabili și unul din cadrul contabililor autorizați. Cenzorii nu pot îndeplini mai mult de două mandate consecutive.

118. Cenzorii au misiunea de a verifica și de a raporta adunării generale asupra gestiunii financiare a consiliului filialei pentru fiecare exercițiu financiar din perioada pentru care au fost aleși, asupra concordanței dintre operațiile înregistrate în contabilitate și documentele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, atestând regularitatea și sinceritatea bilanțului și a execuției bugetare.

Cenzorii controlează respectarea condițiilor privind convocarea adunărilor generale ale filialei.